Sări la conținut
Meniu

Acțiuni · 2026

Aripi pentru Viitor

Trei tineri merituoși primesc sprijin pe toată durata liceului, timp de 4 ani, pentru ca posibilitățile materiale să nu devină un obstacol în calea educației lor.

Aripi pentru Viitor

Am început „Aripi pentru Viitor” – un proiect prin care vrem să investim, pe termen lung, în educație și în viitorul unor tineri cu rezultate foarte bune.

Anul acesta, 3 tineri merituoși vor primi sprijin pe întreaga perioadă a studiilor liceale, timp de 4 ani.

Mai mult decât un sprijin financiar

Vrem să le fim alături pe parcursul anilor de liceu, pentru ca posibilitățile materiale ale familiei să nu devină un obstacol în calea educației și a planurilor lor.

În funcție de nevoile fiecărui elev, sprijinul va include:

  • cheltuieli esențiale pentru școală și rechizite;
  • transport și cazare;
  • echipamente IT;
  • mentorat și orientare pentru viitor.

Credem că educația poate schimba un destin. Iar uneori, pentru ca un tânăr să-și urmeze drumul, este nevoie doar ca cineva să creadă în el și să-i fie alături. „Aripi pentru Viitor” este despre a oferi acestor tineri șansa de a-și construi propriul viitor.

Vrei să ajuți un tânăr să-și urmeze visul?

Poți susține proiectul „Aripi pentru Viitor” și poți contribui la cei 4 ani de liceu ai unui elev care are nevoie de sprijin pentru a-și continua educația. Orice contribuție înseamnă o șansă în plus: pentru educație, pentru dezvoltare și pentru un viitor construit prin propriile forțe.

Găsești datele pentru donație pe pagina Donează — te rugăm să treci la mențiune „Aripi pentru Viitor”. Pentru orice detaliu, scrie-ne sau trimite-ne un mesaj privat pe Facebook.

Împreună putem da aripi unor visuri care merită să zboare.

Acțiuni